Nedreptatile ma enerveaza cel mai mult.. mai mult decat oameni falsi fiindca aceea vin si pleaca, insa nedreptatile raman acolo cuibarite intr-un colt de suflet si din cand in cand iti vin in minte exact cat sa iti strice ziua. Fiindca oamenii iubesc stabilitatea, iubesc monotonia si siguranta data de ea.
Am invatat sa transform nedreptatile in indiferenta, sa scriu despre ele, sa ma exteriorizez si apoi le uit. Pot sa fac orice atata timp cat nu sunt afectati cei din jur, pot sa fiu cum vreau eu atata timp cat nu ranesc pe cineva. Si ma simt libera de cand gandesc asa fiindca fac cam tot ce imi trece prin cap si lumea imi poate judeca alegerile, but who cares.....fiindca la sfarsitul vietii am sa ma simt implinita si am sa stiu ca am facut ce am vrut, atunci cand am vrut, ca n-am deranjat si n-am facut ranit pe nimeni, insa invidia si rautatea celor din jur nu am cum sa le opresc.
Si chiar daca nu inteleg de ce unora le este frica de schimbari in general, ca daca ii iei din mediul lor si le schimbi un pic rutina devin stresati si de aceea aleg o viata monotona.. Nimic nu este mai trist decat un om care nu risca, care nu isi doreste sa incerce lucruri noi, sa se bucure de viata, sa cada pentru ca mai apoi sa o ia de la 0 si sa ajunga acolo unde si-a dorit. Si mai trist este ca acesti oameni incearca sa te traga dupa ei, sa iti taxeze fiecare impuls de razvratire si sa iti condamne fiecare schimbare, sa te faca sa te simti vinovat fiindca iti doresti altceva... ceva nou.
Eu am decis sa actionez exact asa cum simt, sa continui sa fac ceea ce imi doresc chiar daca uneori asta inseamna sa abandonezi vise, doar pentru ca iti pui toate sperantele intr-o luminita difuza, sperand ca ea iti va aduce ceva nou . Asa am abandonat proiecte dragi si am inceput altele, am pierdut pe drum cativa oameni alaturi de care am zambit si pe care i-am admirat.
Insa nu ai cum sa multumesti pe toata lumea si in acelasi timp sa fii tu insuti, asa cum iti doresti. Asa ca le-am trecut la pierderi, alaturi de multe altelele care s-au adunat de-a lungul anilor si inca mai este loc pentru altele noi.... fiindca tot ce pierzi, karma, universul, destinul sau Dumnezeu... au grija sa iti dea in schimb noi oportunitati si oameni care iti vor darui aminintiri frumoase. Caci in fond cu ele ramanem la final.
Daca nu las nimicurile sa ma afecteze, asta nu inseamna totusi ca nu am regrete, insa le tin undeva departe de mine, sunt ale mele, am invatat sau nu o lectie de viata, I acknowledge them... dar cam atat. Si este normal ca in momentul in care realizezi ca maine poti sa fi doar o amintire, conteaza doar lucrurile frumoase pe care le-ai trait... cine isi mai aminteste cu cine s-a certat sau cui ii mai pasa de ce a pierdut, toate raman fara valoare in momentul in care constientizezi ca nu esti vesnic..
0 comentarii:
Post a Comment