Au fost atatea ganduri care au plecat din mintea mea pana am apucat sa le scriu.. Pentru prima data in viata regret. As vrea sa dau timpul inapoi si sa fac totul altfel. Nu stiu daca ce am pierdut mai poate fi recuperat, poate e mai bine sa ramana o lectie de la viata..
Sunt dezamagita de mine, am crezut ca in toti anii astia pe pamant am invatat ceva de fiecare data cand am suferit. Acum simt ca e altfel, nu mai sunt atat de optimista ca alta data, abia mi-am gasit puterea sa ma ridic si sa merg mai departe. Sunt confuza dar stiu un singur lucru: s-a terminat cu auto-compatimirea, cu neincrederea in mine, durere si lacrimi, lene sau nepasare. E anul MEU. Sau daca nu e inca, am sa il fac. In scris totul pare atat de simplu... in realitate nu stiu nici de unde sa incep.
A trebuit sa schimb totul ca sa o iau de la inceput. Inclusiv pe mine, dar asta e un procesc mai lung. Cel mai mult vreau sa imi recapat optimismul si increderea in mine.. Poate au fost dati cand nu am excelat, cand eram chiar mediocra sau nestiutoare, insa niciodata nu am renuntat sa cred ca pot.. Si am putut. Am facut tot ce mi-am pus in minte. Daca nu am avut ceva a fost pentru ca nu mi-am dorit.
Acum, imi e frica sa imi mai doresc ceva.. Suferinta mi-a paralizat inima, si corpul si mintea, am simtit ca m-am pierd si ca am luat-o razna.....si ar fi meritat.. Uneori ceri putere sa lupti.. dar vine o vreme cand te rogi sa ai putere sa renunti. Amandoua sunt la fel de grele, insa atunci cand lupti esti optimist, ai un tel, un vis de implinit.. cand renunti, nu mai ai nimic. Si te uiti in jur la linistea aia apasatoare, la singuratate.. nimic din ce te mai face fericit.. abia reusesti sa existi..
Am vrut sa renunt de multe ori, dar in sufletul meu stiam ca o spun doar asa fiindca vroiam sa vad ca cineva are nevoie de mine, ca ma iubeste si nu ma lasa sa plec.. E atat ti, nu mai ade frumos sentimentul ca esti important pentru cineva.. Acum stiu ca e altfel. Nu mai astept nimic...m-am indepartat de tot si nu vreau sa mai stiu nimic. Imi doresc sa fiu puternica si las totul in urma..Visul meu s-a sfarsit, e o dimineata rece de inceput de primavara. Cand scriu randurile astea simt ca nu asta vreau cu adevarat... dar ce vreau eu este imposibil. Asa ca fac ceea ce trebuie. "Imposibil" nu este un cuvant pe care pot sa il inteleg, in mintea mea totul e posibil daca iti doresti cu adevarat. Dar eu sunt speciala...
Inca mai cred in dragoste adevarata, in jumatati de suflete pe viata... pentru care ai face orice. In romantism, in nebunie si in lucruri inexplicabile, cand nimic nu e prea mult sau prea putin..Am multe de recuperat pana sa fiu gata sa mai pot sa mai am incredere in cineva. Sunt lupte ale sufletului meu care s-au incheiat brusc, violent. Inca sangereaza dupa tot ce a fost..
Acum lupt si sper doar pentru mine. Imi e dor de vechea "eu"..abia astept sa ne regasim, sa ne imbratisam, sa ne promitem ca nu ne mai despartim niciodata. Fiind ca la final, cu noi insine ramanem. Atat. Fairytales are for losers.
CONVERSATION